top of page

Ce se întâmplă la prima vizită

  • Writer: Ana Maria Roxana Istrate
    Ana Maria Roxana Istrate
  • Feb 16, 2022
  • 3 min read

Ca să încep cu începutul. Înainte de prima vizită, are loc o conversație la telefon sau pe e-mail în care se stabilește momentul primei vizite. Tot în acest moment, cer informații despre locație: adresă, suprafață.

Verific adresa pe Google Maps pentru a-mi face o idee preliminară despre ce se găsește, atât pe acea proprietate, cât și în jurul acesteia. Suprafața mă ajută să realizez un preț estimativ pe care îl pot oferi la sfârșitul întâlnirii. De asemenea, rog persoana să pregătească planurile proprietății dacă există: plan cadastral, topo, planurile cu instalația electrică și sanitară. Și cel mai important, specific prețul primei vizite (da! Se plătește!).


Scopul acestei vizite este de a obține din partea beneficiarului cât mai multe informațiii despre utilitatea spațiului ce se dorește a fi amenajat, despre ce necesități trebuie îndeplinite și care sunt preferințele în materie de plante și stil.

Ca să fie mai ușor, se poate întocmi o listă cu întrebări ce poate fi trimisă pe mail, ca să știe și beneficiarul ce informații să pregătească, dar să îți fie și ție mai ușor și să nu pierzi informații esențiale.

Garden design master plan of a private garde. Plan de amenajare gradina privata
Plan de amenajare gradină privată - Roxana H - Peisagist


Ce anume trebuie urmărit? Cât mai multe elemente, și anume (ordine aleatorie): câți membri are familia, ce vârste au copiii, dacă sunt animale de companie (mai ales câini și ce talie), plante preferate, culori preferate, utilități dorite (grătar, zonă de luat masa, zonă de relaxare, spațiu de joacă etc.), hobbyuri, timp necesar pentru întreținere, dacă se apelează la firmă de întreținere spații verzi s.a.


De obicei, las la urmă aceste două întrebări (voi încerca să ofer mai multe informații despre aceste două subiecte în postări separate): Care este bugetul stabilit pentru proiect? Care este bugetul stabilit pentru implementare?

  • Bugetul stabilit pentru proiect mă ajută să mă încadrez cu proiectul în suma respectivă - reduc elementele personalizate care nu sunt esențiale, ofer sau nu vizualizare 3D a proiectului, ofer sau nu o schiță de iluminat și/sau irigat.

  • Bugetul pentru implementare mă ajută, de asemenea, să mă limitez în a propune elemente personalizate sau să propun un număr mai redus de plante.


Cer planurile proprietății și mă asigur că sunt conforme cu situația existentă. Dacă nu există un plan iar suprafața este acceptabilă ca mărime (nu prea mare), măsor terenul însă cer o taxă pentru acest lucru. Notez arborii existenți pe plan și menționez arbuștii și alte plante existente. Întreaga proprietate este fotografiată și filmată. Când spun fotografiată, nu mă rezum la 5 poze de ansamblu ci… sute de poze! De ansamblu, de detaliu, din casă (dacă consider că este necesar iar proprietarul este de acord).


Ce mai notez? Zonele ce trebuie protejate de vânturi reci iarna, zonele cele mai frecventate, zone ce pot prezenta puncte de interes etc.


Cum am spus la început, prima vizită se plătește (se mai adaugă și cheltuieli cu transportul dacă este departe). Se plătește pentru că va exista un schimb de informații, iar informația costă La fel și timpul petrecut acolo. În plus, nu este sigur că se va semna contract și astfel, nu doresc să ies în pierdere. Dacă se semnează contract după prezentarea ofertei de preț, prima vizită o scad din totalul proiectului. Easy Peasy!


Sigur te întrebi care sunt prețurile pentru proiectare. Nu se poate stabili un preț exact pe metru pătrat. Fiecare peisagist își stabilește propriul tarif în funcție de suprafața, complexitatea proiectului și experiență. În funcție de cele menționate mai sus, acestea variază de la 300 euro și pot depăși 2500 euro.


Roxana H - Peisagist


Landscape design simulation, render, day and night. Simulari gradina
Simulări proiect gradină privată - Roxana H - Peisagist

Comments


bottom of page